POVESTE DE IARNĂ
     media: 4.00 din 3 voturi

postat de dragosnsavu in 2008-01-03 16:00
Alb. Ador culoarea alb. Reprezintă o puritate sufletească. Pentru mine a început să ningă şi-n suflet. E puţin rece, însă asta nu mă va opri să-i spun cat de mult iubesc fulgii de nea, căzand în ritm de iarnă, să-i arăt un oraş pictat în alb. De ce nu aş putea rămane şi eu alb?! Poate aşa mă va place mereu, ori poate niciodată. Privesc în sus, mă uimeşte cerul, mă agăţ de fiecare sentiment ce cade, iar apoi mă scufund în cel mai dulce vis, visul iernii.
Noi toţi vom şti de acum înainte că albul este culoarea sufletului, culoarea ce leagă sufletele printr-un fir de sentimente, iar apoi le uneşte cum nimeni altcineva nu poate, le aduce aproape, le cantă, le spune poveşti şi le face să nu mai creadă în nici o minciună frumoasă spusă de oricine. Clădirile parcă dispar din peisajul deja apus. Nu se mai văd. De fapt nu se mai vede nimic, decat un alb complet, de sus pană jos. Oamenii devin inimi învelite în zăpadă. Cuvintele lor sunt fulgi de nea. Gandurile toate semnifică într-o oarecare măsură iarna.
Să ne imaginăm un oraş pus pe o linie. Ridicat în cer, să-l vedem cu toţii cum îşi ţine echilibrul. Să ne imaginăm un cerc imens, iar în interiorul lui, un oraş, altul decat acela pus pe linia aflată deasupra cercului. Un univers să fie acel cerc. Linia să reprezinte axa sentimentala a lumii, iar atunci cand linia va face parte din cerc, vom şti că fiecare linie formează un cerc. Mai multe linii formează o umanitate, iar mai multe umanităţi formează un univers, alb complet va deveni întregul. Să vă văd atunci cum vă va ninge-n suflet, cum o să simţiţi aerul rece pătrunzand în oase. Să vă văd atunci dacă ştiţi să mai iubiţi, dacă mai ştiţi să visaţi, dacă mai ştiţi ce înseamnă o poveste de iarnă...

| 6 comentarii |

OMNIA AMETHYSTE marca BVLGARI
     media: 5.00 din 2 voturi

postat de dragosnsavu in 2007-12-29 15:35
Am impresia că visez. E doar un vis. Am participat la un concurs de promovare a noului parfum de la Bvlgari, prin scrierea unui poem. Nu m-am gîndit niciodată că aş putea fi cel care şi-ar imagina parfumul "Omnia Amethyste" prin cuvinte, sentimente, culori. Se pare însă că am visat frumos şi bine, iar acum poemul se află în revista de promovare a acestui parfum marca Bvlgari. Am încercat să-mi imaginez cum ar arată o femeie întruchipată într-un parfum...

"Iubirea este pretutindeni în jurul nostru,
fără să ne dăm seama,
ea sparge zidul uman
şi intră în inima noastră
ca un vis ce poate fi real.
Are chipul roze-lila,
o feminitate debordantă,
care ajunge la pragul neputinţei noastre
de a-l atinge uşor,
cu mangaieri pline de fineţe,
şi-apoi de a face schimb de sentimente.
Un iris ce zambeşte
şi te face să crezi mai mult în iubire,
feminitate şi o tiereţe veşnică.

(Dragoş N. Savu - Omnia Amethyste)

... se pare că am reuşit. Nu vă temeţi, nu cunosc tainele unei femei, pentru că nu vreau. Prefer să-mi afle ea tainele, nu eu. Vreau să dorm pe un cîmp plin de irişi, şi să visez în continuare, pînă cînd va veni şi mă va trezi cu un sărut Omnia Amethyste.



| 4 comentarii |

AMINTIRI DIN VIITOR
     media: 5.00 din 2 voturi

postat de dragosnsavu in 2007-11-24 03:21
“Fiecare dintre noi are timpul său, iar timpul are fiecare om al lui, ce păstrează echilibrul secundelor într-o oră, echilibrul orelor într-o zi şi echilibrul zilelor într-o viaţă anostă, pietrificată chiar de timpul în persoană, pe numele său Tempo.”

Dimineaţă – mă trezesc din viitor şi capăt esenţa necesară într-un prezent deja acoperit cu alte motive de a respira aerul unei toamne ruginite, fapt ce mă enervează şi-mi provoacă aceeaşi stare pe care o are omul cînd nu simte ceva, cînd este conştient de faptul că în jurul său se întîmplă ceva, iar el nu poate afla ce anume, atît de bizar încat aş vrea să mor într-un vis.
Prima amintire pare a fi chiar visul pe care în sinea mea l-am uitat, vreau să îmi amintesc şi nu reuşesc, memoria mă urăşte şi de această dată, ciudat – am luat cîteva sentimente cu mine în somn, şi cînd m-am trezit, eram singur, fără nimic lîngă mine – unde îmi sunt sentimentele?! Da, amintirea mă lasă uneori în mijlocul unei scene singur, oamenii uitandu-se fix la mine, iar eu neştiind ce să le spun, mă autosusţin şi mă cert cu voce tare: “Cum ţi-ai permis să rămai fără cel mai important simbol al omului – cuvîntul – să taci ca un prost în faţa acestor oameni care aşteaptă de la tine un cuvînt, unul singur, măcar o afirmaţie, o negaţie sau poate o interogaţie, ceva…”. Mă simt ca o planetă necunoscută în mijlocul unui univers absurd, prin care trec zeci de planete, zîmbindu-mi firesc, cum e politicos, iar apoi aruncîndu-mi cîteva vorbe murdare, fără ca eu sa le aud, tresărind prin vis, zbătîndu-mă în patul meu deja vechi, fără a striga în exterior, ci doar în mine, în sufletul meu ce zace ca o piatră pe fundul unui lac.

| 1 comentarii |

pagina urmatoare >>

X